Autori, Autorat, Co-autorat
Legea 8/1996 stabilește cadrul pentru definirea noțiunii de Autor: „Este
autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera”. (Art.3, alin.1); „Se prezumă a fi autor, până la
proba contrară, persoana sub numele
căreia opera a fost
adusă pentru prima
dată la cunoștință
publică.” (Art.4, alin.1) Calitatea de Autor există
individual, în co-autorat și colectiv. Legea definește drept „operă comună”
opera „creată de mai mulți autori,
în colaborare” iar dreptul de autor în acest caz „aparține coautorilor
acesteia, între
care unul poate fi autorul principal, în condițiile
prezentei legi.” (Art.
5, alin. 1,2)
Autorul deține drepturi morale asupra operei, care
nu pot fi înstrăinate, și drepturi
patrimoniale care pot fi înstrăinate.
Stabilirea calității de
Autor e, nu odată,
dificilă,
generând
suspiciuni
în
ce
privește plagiatul sau alte forme de malpraxis academic. Situațiile
cele mai frecvente privesc „traficul” de prestigiu prin care autorul (sau co-autorii)
includ(e) „numele” unei alte
persoane, cu prestigiu academic mai mare sau importanță într-o anume conjunctură, în calitate
de co-autor al operei la care, însă, nu a
avut nicio contribuție.
Cercetătorii
au constatat existența și persistența
benefică
a rețelelor de co-autorat, ferment al Colaborării în mediul de Cercetare, dar și a situațiilor penibile ale falsului co-autorat sau a
citării excesive între membrii unui grup în vederea creșterii artificiale a
indicelui Hirsch, de
pildă.
Domeniile de cercetare își stabilesc reguli proprii privind stabilirea calității de Autor și Co-autor, în
funcție de contribuția intelectuală, organizarea, conducerea și supervizarea finală a lucrării. O
cercetare românească1 examinează caracterisiticile particulare ale rețelelor de co-autorat în România,
Polonia și Slovenia, factorul
lor deformator și efectul asupra modurilor citării.
Enorm de
multele situații de
atribuire eronată a calității de
Autor, sau de aducere
la cunoștința publică a operei sub alt nume decât cel al „creatorului” ei, din literatură, pictură, muzică, științe demonstrează nu numai cât de dificilă e stabilirea acestei calități, ce consecințe,
multe dintre ele grave, decurg din falsa atribuire și impostura academică. Exercitarea funcției-
_____________________
1 Marian-Gabriel HÂNCEAN, ”The impact of personal co-authorship networks on the citation distribution within
academic communities”, prezentată la ICUB, 4
nov.2016.
autor, cum o denumește Michel Faucault, presupune nu numai, în cazurile textelor
științifice, citarea corectă,
ci și fiabilitatea conținutului
citat. (FOUCAULT: 33-63)
Întrucât succesul în cercetarea modernă depinde
esențial de ideea
de Colaborare, să observăm că
ea implică, prin elementele
sale de bază – cooperare, încredere, colegialitate, corectitudine și
responsabilitate –
fixarea calității de Autor,
Co-autor, Autor principal. (SHAMOO, RESNIK: 48) Nivelul calității auctoriale într-un mediu academic dă și instituției
respective o rațiune solidă
a dezvoltării sale din
perspectivă deontologică.
Abaterile
de la buna conduită în cercetare,
în
acest caz, sunt consemnate
în
Legea
206/2004, la Art.2:
„c) includerea în lista de autori a unei publicații științifice
a unuia sau mai multor
coautori care nu au contribuit semnificativ la publicație
ori
excluderea unor coautori
care au contribuit semnificativ la publicație;
d)
includerea în lista de autori
a unei publicații
științifice a unei persoane fără acordul acesteia;
e)
publicarea sau diseminarea neautorizată de către autori a unor rezultate, ipoteze, teorii ori metode
științifice nepublicate”.
Ce
relație poate exista
între ideea de „Autorat” și cea de
„Copie”? Chestiunea
trebuie observată în planuri distincte: cultural, tehnologic (apariția tiparului, în general, a
tehnologiilor scrisului, apariția internetului), lingvistic, economic (tensiunile, inclusiv cele juridic-legislative, privind drepturile
de autor și exploatarea acestora). O situație
specială a acestei relații e
autoplagiatul, în care atât originalitatea, etica și folosirea aceluiași material prin copiere sunt puse
în discuție
(v.
Autoplagiatul). O altă situație se referă
la
reciclarea
și
publicarea aceluiași
material, fără vreun adaos original și fără să fie o copie fidelă, în același timp. Sunt puse în discuție aici Copia, etica și intenția de a înșela atunci când reciclarea servește creditării academice
sau în cercetare.
Să observăm, de la început, că ideea de Copie o premerge pe cea de Autor. Necesitatea de a copia
(pergamente,
manuscrise pe suport de hârtie, desene, imagini, partituri, schițe, grafice
etc.) a fost/este atât de mare, încât mult din progresul economic, social nu ar fi fost posibil fără copiere. O pledoarie cu explicații extinse privind copiatul
e în cartea lui Marcus Boon (BOON 2010). Nu
orice copiere este blamabilă. Ea
devine astfel când sunt încălcate drepturi de proprietate intelectuală, de autor, când
„originalul” este contrafăcut.
Ideea de Copie a fost/este
mereu pusă în relație cu aceea de Original. Legislația nu este foarte clară în ce privește ideea de „operă originală”, deși prevede calitatea aceasta a operei:
„Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul
literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma concretă de exprimare și independent de valoarea și
destinația lor,...”.
Copie, a copia în epoca
digitală
Odată cu apariția internetului, folosit
extensiv de studenți pentru copy-paste, conceptul de
„copie”, în raport cu cel de „original”, este chestionat, de două decenii, cel puțin, în literatura
de specialitate (filonul platonician privind „copia” a răzbătut, prin Renaștere, până azi). Baza morală
a lui „a copia” e acum pusă în discuție
și cred că
studenții noștri ar
putea beneficia de invitația la o
re-fixare a unor fundamente
morale. Copierea ilicită din internet, nu numai că substituie fraudulos
efortul propriu pentru realizarea unei lucrări, dar sacrifică
aspectul original al acesteia. Plagiatul
prin preluare de pe internet a devenit mai ușor și a permis proliferarea
sistemului de înșelăciune contractuală (contract cheating și site-urile
specializate în furnizarea, la
cerere, contra cost, a
produsului cerut: lucrare de licență, disertație, referate
etc. Denumite și Essay Mills (fabrici de lucrări), acestea au
situație legală
intens criticată la această oră.
Internetul produce, astfel, noi provocări pentru ideile de Plagiat, Autorat, Copie,
Remix, Drepturi de autor ș.a. Jonathan Bailey2 observă că modurile citării la elevi și studenți sunt puternic influențate de internet (v. cum se citează
pe rețele de
socializare, de
pildă)
și crede că
preocuparea pentru instruirea lor în școală în acest sens trebuie să fie
mai intensă și mai timpurie. Un aspect
important e că problema
plagiatului prin internet și a preluărilor de conținut în moduri schimbate ale
citării devine,
în multe țări, una publică.
Am scris
despre acest fenomen,
al preluării
agresive,
compulsive,
din
internet, cu
consecințe clare, unele psihologice grave, și l-am numit „mintea copy-paste”.3
Studenții noștri ar putea beneficia de o instruire mai insistentă, consecventă pe parcursul
școlarității astfel încât citarea, referențierea (v.
Indicarea corectă a surselor și Modalități de referențiere și citare) să nu devină o problemă
cu efecte adverse asupra situației lor academice și chiar a tutorelui/supervizorului lor
academic.
BIBLIOGRAFIE
Legea
8/1996,
cu modificările ulterioare (www.Lege5; accesarea modificărilor presupune
abonament)
Legea
206/2004, cu modificările
ulterioare (http://www.Lege5)
Legea
1/2011, cu modificările
ulterioare (http://www.Lege5)
BOON, Marcus
(2010),
In Praise of Copying, Harvard U.P. (disponibilă și online
la:
2 BAILEY
Jonathan, ”5 ways the Internet Changed Plagiarism”, în PlagiarismToday, 30 mai 2017 (v.
https://mail.google.com/mail/u/0/?tab=wm#label/Plagiat/15c59ac8ec669502
3 POPESCU, Marian, „Mintea Copy-paste”, articol de pe blogul autorului, www.marianpopescu.arts.ro, 16 iulie 2016
FOUCAULT,
Michel, Ce este un autor?, Idea
Design & Print, Cluj-Napoca, 2004
HOSTIUC, Sorin; CURCA, George Cristian, Etica publicării științifice. Mic îndreptar pentru științele biomedicale, Casa Cărții de Știință,
Cluj-Napoca,
2012
ISOC
Dorin, Ghid de acțiune contra plagiatului. Buna conduită, prevenire și combatere, Ecou transilvan,
Cluj-Napoca, 2012
SHAMOO, Adil E., RESNIK, David B., Responsible Conduct of Research.
Oxford University
Press,
New York, 2003
Indicarea corectă a surselor
Despre această temă s-a scris și s-a publicat foarte mult. Această operațiune esențială
pentru deontologia
academică
este însoțită și de
condiția unei alegeri sau impuneri. Care e modalitatea, stilul de referențiere și citare pe care le alegi? Alegerea indică și apartenența la un tip de cultură academică, cunoașterea eficace a utilizării autorilor și lucrărilor lor publicate până la tine. Odată alegerea făcută,
în cunoștință de cauză, conform normelor culturii academice căreia îi
aparții, odată
exersată, ea va deveni reflex și te scutește, apoi, de
eforturi inutile. Nu e
fără
folos și cunoașterea altor stiluri decât cele ale culturii tale universitare: sunt edituri, reviste care cer un anume
stil de citare.
Denominarea Bibliografie, folosită încă intens la
noi, nu face clară distincția între citare și
referință.
Construcția listei referințelor la finalul lucrării este o operațiune complexă, care denotă și
modul în care autorul
și-a construit planul lucrării, și-a înscris distinct obiectivele
și a creditat lucrările
semnificative pentru tema
sa. Notele de subsol, care adesea sunt indicații bibliografice, sunt mai puțin folosite la noi
pentru alte precizări
decât cele ale surselor.
Indicarea corectă a surselor e un indiciu al standardului
etic operațional al autorului, al modului
său de raportare atât la propriul
său mediu academic,
de cercetare, cât
și la colegii/colegele din
alte comunități academice.
Cele mai cunoscute
stiluri sunt:
APA
(American Psychological
Association)
acesta de citare cuprinde cele mai multe dintre situațiile standard în care se află cel/cea
care face citarea/referențierea. Insistența e pe numele
autorului și anul de apariție a
lucrării.
Citarea apare în text în două forme: în
paranteză: ”(Albu 2012: 23)” sau narativ: ”Albu
(2012: 23) a scris despre filosofia detașării”.
Referințele construiesc bibliografia și
înseamnă
lista de la finalul lucrării
cu datele
complete de identificare ale
lucrării citate: ”Albu, I. (2012), Despre
detașare. Iași: Polirom”
MLA
(Modern Language Association)
Stilul acesta de citare/referențiere e familiar multora. El încearcă să adapateze regulile la varietatea enormă a surselor și a modului de alcătuire
a Bibliografiei finale. Noi folosim încă acest termen, “bibliografie”, care are
originea în cuvinte grecești însemnând “carte”, “scris”, în timp ce varietatea surselor include azi pe cele online (de tip scris, video,
audio, slides ș.a.). Regulile de
bază MLA, de pe site-ul Universității Pardue, de exemplu:
Chicago
Este stilul care acordă mare importanță citării prin note
(de subsol sau de sfârșit de capitol/lucrare). În același timp, stilul e
eficient pentru credibilitatea
indicării surselor în contextul
unei suspiciuni de plagiat sau testări a similitudinii.
Regulile
de bază ale stilului Chicago, pe site-ul
Universității Pardue,
de exemplu:
Harvard
Stilul e simplu, pune în prim plan Autorul și Data, dar, la fel ca și celelalte stiluri, se adaptează variatelor
tipuri de surse și suporturi (hârtie, digital).
Regulile
de bază ale stilului, pe site-ul Imperial
College of London,
de pildă:
–http://www.imperial.ac.uk/media/imperial-college/administration-and-support- services/library/public/Harvard.pdf
Dintre multele tutoriale sau ghiduri:
– Ghid de scriere academică pentru studenți, SAR, ANOSR, 2017
(http://www.romaniacurata.ro/wp-content/uploads/2017/07/Ghid-de-scriere-academică-pentru- studenți.compressed-1.pdf
Un aspect important al muncii privind indicarea
corectă a surselor și adoptarea unei
modalități de referențiere și de citare e cel privitor
la organizare. Insistăm prea puțin pe acest tip
de instruire a studenților.
Câteva
reguli de bază, așa cum
le-a sistematizat Leslie
Stebbins
(STEBBINS 2006:
155):
– Când faci copy-paste dintr-o
sursă, copiază întreaga citare (autor, titlul, dată, editură);
– Când citezi
de pe o pagină de web, pune și data
accesării;
–
Fie pui toate
Notele
într-un document Word (”depozitul”
tău), marchează (de
ex. color) textul care nu e al tău astfel încât, atunci când te apuci de scris, să nu încurci ce scrii tu cu ce ai copiat din
alții;
–
Folosește bold sau
( ) pentru comentarii sau parafraze care sunt cu cuvintele tale;
– E util să scrii cu cuvintele tale rezumatul ideilor, esența conținutului pe care s-ar putea
să-l folosești în lucrare (nu uita să indici din ce este dedus rezumatul, esența);
– Orice notă de
mână, pune-o în format
electronic
și stochează în “depozitul”
de Note;
În lucrul cu studenții, important, în tehnica
referențierii și a
citării este adecvarea
selecției surselor,
a
conținuturilor, la ceea ce scrie
studentul. Citarea e,
de multe ori,
efectul unei
similitudini: ai găsit ceva asemănător, care ar ilustra ideea ta, dar, de
multe ori, se vede că citarea
nu produce
semnificativ
îmbogățirea
conținutului. Desigur,
citarea,
referențierea
pentru susținerea punctului de vedere personal presupun accesarea unei mase mari de surse. Studenților le-ar
fi utilă indicarea reperelor mari (site-uri specializate, baze de date de profil
ș.a.)
și
instrucțiuni de folosire a acestora.
E instructiv să afli cum funcționează, din punctul de vedere al citării, referențierii, un
sistem de detectare
a similitudinilor, cum este Ithenticate, de pildă, sau Urkund, care
pare
mai performant.
BIBLIOGRAFIE
–
Leslie F. Stebbins, Student Guide to Research in the Digital Age: How to Locate and Evaluate Information Sources (Westport, CT:
Libraries Unlimited,
2006), 155, http://www.questia.com/read/119705542/student-guide-to-research-in-the-digital-age-how. (accesat
27 septembrie 2017)
No comments:
Post a Comment