TEMA 9. PLAGIATUL (Definirea Plagiatului)

9. PLAGIATUL

Prof. Dr. Marian Popescu 

Prof. Dr. Dumitru Sandu 

Prof. Dr. Bogdan Ștefănescu

DEFINIREA PLAGIATULUI

a)    Definiții  juridice  (legislația  națională)

Plagiatul este un fenomen de-a dreptul endemic în lumea academică (Maurer, Kappe și Zaka 1051). În România, plagiatul a constituit în ultima vreme un subiect de interes public, implicând o serie de politicieni în scandaluri publice, dintre care cel mai notoriu a fost cazul plagiatului lucrării de doctorat de către prim-ministrul Victor Ponta. Plagiatul  este înțeles în general ca o formă de furt intelectual prin care se obțin printr-o înșelăciune calificative, grade și titluri, precum și avantaje financiare ori sociale, adesea cu încălcarea drepturilor de autor ale altora. Cu toate acestea, plagiatul nu este definit în legislația română decât într-un scop destul de restrâns și de către o singură lege – Legea 206/2004  privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică (apud Florea I.1.).

Plagiatul  este,  conform  dispozițiilor  art.  4  alin.  (1)  lit.  d)  din  Legea  nr.  206/2004,

„expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale (s.n.)”. La art. 4 alin. (1) lit. e) din aceeași lege, autoplagiatul este definit ca „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale (s.n.)”.

N.B.: Sub incidența legii intră doar personalul care activează în domeniul cercetare-dezvoltare, inclusiv cadre didactice universitare, (definit în Art. 6 din Legea nr. 319/2003) și beneficiarii unor fonduri publice de cercetare-dezvoltare. (Art. 1, alin. 4 din Legea 206/2004). S-ar părea că, dintre studenți, doar doctoranzii intră în această clasificare, nu și masteranzii ori studenții ciclului de licență. (apud Florea I.3.).

b) Def in iții  in stitu ționa l -academice

În pofida definirii și descrierii relativ sumare a plagiatului în legislația națională, se cuvine ca universitățile românești să își asume răspunderea publică de a combate acest fenomen ce constituie o ilegalitate și o abatere de la normele deontologice ale universităților de elită ale lumii. De aceea, Universitatea din București cuprinde în texte normative interne referiri explicite la condamnarea și sancționarea plagiatului (Carta UB, Codul de Etică al UB, Regulamentul UB privind activitatea profesională a studenților) și monitorizează cazurile de încălcare a acestor norme prin Comisia de Etică a UB și prin alte corpuri constituite la nivelul diverselor structuri din cadrul Universității (facultăți, centre de cercetare, școli doctorale, departamente).

1. Universitatea din București

Plagiatul este definit, cu unele diferențe, doar în Ghidurile împotriva plagiatului redactate de către Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și de către Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, precum și în Regulamentul privind activitatea profesională a studenților redactat de către Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (precizările de acolo fiind îmbrățișate ulterior, cu mici modificări, și de către Facultatea de Litere). Există referiri implicite ori tangențiale la unele forme de fraudă academică subsumabile plagiatului și autoplagiatului în Codul de Etică al UB (Cap. II, art. 8-28), dar nu există o definiție a plagiatului în niciunul dintre normativele UB.

2. Universitățile de top din clasificarea Quacquarelli Symonds

Trecând în revistă reglementările impuse de unele universități de pe primele 10 poziții ale topurilor ARWU Shanghai și Quacquarelli Symonds (MIT, Stanford, Harvard, Caltech din SUA și Oxford și Cambridge din Marea Britanie) observăm că și acestea oferă doar definiții minimaliste ale plagiatului, completate, însă, de tutoriale fizice ori on-line și de descrieri mai detaliate ale formelor de plagiat, precum și de sugestii și căi efective de evitare a acestuia.

Tabel comparativ cu asemănări și discrepanțe între definițiile din documentele normative ori îndrumările metodologice ale UB și ale unor universități de top.

UNIVERSITATEA

Ce este luat fără menționarea surselor

Consimți rea sursei este relevantă

Condamnare a plagiatului și în comunicările orale/directe

Recunoaștere a paternității (mențiune în text)

Indicarea sursei bibliogr.

Condamnarea plagiatului neintenționat, din ignoranță

Condamnarea ajutorului/ colaborării nedeclarate

Auto- plagiatul

Observații

Idei

Expresii/ formulări

Texte/ Lucrări

Metode, scheme, principia

OXFORD

DA

DA

DA

DA

(DA ”full acknowled gement”)

NU

DA

DA

Def.minimalistă, vagă, detaliată prin descr. formelor de plagiat

CAMBRIDGE

DA

DA

DA

DA

Def.minimalistă, vagă, detaliată prin descr. formelor de plagiat

MIT

DA

DA

DA (”assertions data, or figures”)

DA

DA

DA

Def.minimalistă, vagă, detaliată prin descr. formelor de plagiat

STANFORD

DA

DA

DA

DA

DA

DA

HARVARD

DA

DA

DA

DA

DA

DA

DA

Plagiatul nu e definit; este detaliat ce trebuie să facă studenții ca să evite plagiatul

CALTECH

DA

DA

DA

Implicit

DA

DA

Def.minimalistă, vagă, detaliată prin descr. formelor de plagiat

UNIV. BUCUREȘTI Cod de Etică

DA

DA

DA

DA

DA

DA

DA

DA

UNIV. BUCUREȘTI Ghid FJSC

DA

DA

DA

DA

DA

Mai multe definiții generice, minimaliste. Nu este detaliat plagiatul, ci doar drepturile de autor (Legea 8/1996) și încălcările bunei conduite din Legea 206/2004 (care depășesc sfera plagiatului)

UNIV. BUCURE TI Ghid CCEA	DA	DA	DA	DA			DA	DA		DA	DA
UNIV. BUCURE TI Regulamentul  Stud. FLLS	DA	DA	DA			DA	DA	DA	DA	DA	DA

c) Definirea conceptuală și operațională în recunoașterea plagiatului4

În pofida variațiilor contextuale, de timp și spațiu, plagiatul este definit, conceptual, în majoritatea formulărilor, ca preluare prin recunoaștere inadecvată a unor componente intelectuale (idei, text, date, metode) din opera5  unui alt autor, în cadrul unei opere difuzate sub semnătură proprie. Pledează în favoarea ideii de generalitate a unei astfel de abordări un sondaj  internațional  care  a  determinat,  la  nivelul  a  53  de  definiții  ale  plagiatului,  șase componente cheie referitoare la ”(1) materialul care a fost (2) preluat de la (3) o anume sursă de către (4) cineva, (5) fără recunoaștere și (6) cu sau fără intenția de a înșela (Flowerdew & Li, 2007: 163). Într-o sinteză de dată recentă se accentuează asupra faptului că plagiatul ca abatere  de  la  bunele  practici  de  integritate  în  cercetare  este  o  preluare  fără  recunoaștere adecvată din lucrarea originală a altui autor (ALLEA, 2017). Seria de abateri deontologice de care aparține plagiatul mai include și prezentarea unor date ca și cum ar fi rezultat de măsurători reale (prefabricare) și falsificarea rezultatelor de cercetare.

Aceste  definiri  ale  plagiatului  sunt  în  deplină  concordanță  cu  accepțiunea  dată conceptului și în Legea 206 din 2004. Regăsim și aici elementele definitorii pentru plagiat rezultate din sondajul anterior menționat (opera de autor în care se preiau, fără recunoaștere adecvată, componente din opera altui autor).

La definirile conceptuale menționate este de adăugat și definirea operațională, cu o listă relativ completă a ceea constituie plagiat. Un bun exemplu în acest sens este definirea operațională disponibilă pe site-ul University College of London6.

Recunoașterea plagiatului poate fi realizată în baza unor principii care nu fac altceva decât să

operaționalizeze definiția conceptului și a unor procedee care, la rândul lor, permit aplicarea

_____________________________

4 Prezenta secțiune de curs urmează, în esență, liniile de argumentare susținute în ghidul Consiliului Național de Etică a Cercetării (CNECSDTI) referitor la „principii și procedee de identificare a plagiatului” (în curs de difuzare pe site-ul Consiliului), cu adaptări de rigoare pentru cadrul de față. O primă formă a acestui ghid și discuții asociate lui sunt disponibile la  http://www.contributors.ro/administratie/educatie/spre-o-diagnoza-integrata-a-plagiatului/ .

5 Termenii de ”autor”, ”creație intelectuală” și ”operă” sunt folosiți în sensul precizat, în context legislativ românesc, în legea 8/1996.

6 ”Plagiarism is: submitting someone else's work as your own; copying words or ideas from someone else without giving credit; failing to put a quotation in quotation marks giving incorrect information about the source of a quotation; changing words but copying the sentence structure of a source without giving credit; copying so many words or ideas from a source that it makes up the majority of your work, whether you give credit or not” (https://www.ucl.ac.uk/students/exams-and-assessments/plagiarism).

efectivă  a  principiilor  în  practica  de  măsurare  a  variațiilor  calitative  și  cantitative  ale

fenomenului7.

Întrebări: Este corect să se discute despre plagiat ca furt? Dacă   ”da”, în ce sens? Cu ce ați completa definirea operațională a plagiatului în varianta UCL?